CULTURĂ ȘI CREAȚIE. CERCETAREA DOCTORALĂ CA ACT DE CULTURĂ
-
Data5–6 dec. 2024
-
DespreConferința școlilor doctorale de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”
-
LocațiaUniversitatea Națională de Arte, Iași
De la o vreme se vorbește tot mai mult despre o (nouă) criză a culturii, generată în primul rând fie de dezinteresul evident al generațiilor tinere pentru ceva ce asociază cu paradigme definitiv depășite, fie de redefiniri ale „culturii” care o prezintă mai degrabă ca pe o formă de divertisment decât ca pe seriozitatea unui proces profund de dezvoltare personală.
Evenimentul
Derulează în continuare
În domeniul artistic reapar astfel, cu nuanțe noi, o serie de întrebări: În ce măsură mai depinde creația de fundamentul cultural prealabil al creatorului? Cât de capabili suntem să identificăm un fond cultural solid în spatele operelor de artă contemporane, fie că aparțin artelor vizuale, muzicii sau artelor spectacolului? Mai este valabilă pentru artiști exigența profunzimii culturale sau ar trebui să acceptăm relaxarea – poate până la dizolvare – a ceea ce era cândva un criteriu esențial? Cum și în ce măsură afectează noile „culturi tehnologice” vechile „culturi umaniste”, care stau la baza a ceea ce reprezintă astăzi Europa și spiritualitatea europeană?
Transpuse în câmpul cercetării doctorale, asemenea întrebări își păstrează caracterul neliniștitor: Este cercetarea doctorală în arte (și) un act de cultură? Cât de puternic ar trebui să pătrundă spiritul cultural în paginile unei teze finalizate? Ce tipuri de experiențe culturale ar trebui să aibă un doctorand ideal pe parcursul cercetării? Ce atitudini și activități culturale ar trebui să promoveze conducătorii de doctorat pentru ca rezultatele colaborării cu studenții să fie semnificative și din punct de vedere cultural? Există tensiuni, în cadrul unei comunități, între mediul academic și cel cultural și, dacă da, cum ar putea fi ele descrise, cuantificate sau atenuate? Este cercetătorul un „om de cultură” sau s-a transformat deja, poate fără să știe, într-un tehnician sau meșteșugar care urmează tipare și ritualuri prestabilite, făcându-și eforturile previzibile și lipsite de spectacolul unui act creator?
Transpuse în câmpul cercetării doctorale, asemenea întrebări își păstrează caracterul neliniștitor: Este cercetarea doctorală în arte (și) un act de cultură? Cât de puternic ar trebui să pătrundă spiritul cultural în paginile unei teze finalizate? Ce tipuri de experiențe culturale ar trebui să aibă un doctorand ideal pe parcursul cercetării? Ce atitudini și activități culturale ar trebui să promoveze conducătorii de doctorat pentru ca rezultatele colaborării cu studenții să fie semnificative și din punct de vedere cultural? Există tensiuni, în cadrul unei comunități, între mediul academic și cel cultural și, dacă da, cum ar putea fi ele descrise, cuantificate sau atenuate? Este cercetătorul un „om de cultură” sau s-a transformat deja, poate fără să știe, într-un tehnician sau meșteșugar care urmează tipare și ritualuri prestabilite, făcându-și eforturile previzibile și lipsite de spectacolul unui act creator?
Citește mai mult